„AM RENUNȚAT, mă simțeam foarte rău!” DECIZIA pe care Simona Gherghe a anunțat-o în direct

AM RENUNȚAT, mă simțeam foarte rău! DECIZIA pe care Simona Gherghe a anunțat-o în direct
Publicat: 12/05/2013, 14:59
Actualizat: 29/07/2014, 17:24

Vedeta Antena 1 Simona Gherghe a mărturisit în timpul emisiunii „Acces Direct” că a apelat de mai multe ori la pastilele de slăbit pentru a-și modela silueta.

Prezentatoarea în vârstă de 36 de ani a povestit însă că a renunțat repede la acest obicei, întrucât medicamentele o făceau să se simte foarte rău.

EUROVISION 2013. Scandal după anunțarea rezultatelor la FINALA EUROVISION 2013 ROMÂNIA. Luminița Anghel: „Șocant și inadmisibil”

EUROVISION 2013. Câștigătorul EUROVISION 2013 ROMÂNIA, Cezar Ouatu, nu se poate bucura pe deplin

„Eu n-am 90-60-90, dar nici nu-mi doresc”, a povestit Simona. „Aveam și eu acasă o bicicletă medicinală, dar pe care îmi țineam gențile. În schimb, dacă mă duc la sală, mă țin de bicicletă”, a adăugat ea.

Pe de altă parte, prezentatoarea nu este singura vedetă din România care a încercat să scape de kilograme cu ajutorul pastilelor.

Cântăreața Julia Julia Nahmany a dezvăluit și ea că a slăbit 15 kilograme după ce a urmat un tratament cu astfel de pilule. Totuși, artista a povestit că nu este mândră de decizia pe care a luat-o pentru că starea de sănătate i-a fost afectată serios în perioada respectivă.

„Este absolut îngrozitor! Îți taie pofta de mâncare, începi să ai amețeli”, a spus aceasta.

CEZAR, câștigătorul EUROVISION 2013 ROMÂNIA, felicitat de Angela Gheorghiu. Cine este CEZAR THE VOICE

Tentația a fost la fel de mare și pentru Teo Trandafir, au arătat apropiații acesteia. Mai mult, mai multe persoane din anturajul vedetei TV au spus că pancreatita de care Teo suferă ar fi fost declanșată chiar de pastilele pentru slăbit pe care aceasta le-ar fi luat o perioadă de timp.

De asemenea, Andreea Marin a povestit că a încercat și ea să slăbească cu ajutorul pilulelor. „O singură dată am făcut prostia să folosesc pastile de slăbit, dar mi-am dat organismul peste cap. Pastilele te slăbesc doar pentru moment”, a explicat fosta soție a lui Ștefan Bănică Jr.

EUROVISION 2013, finala selecției naționale. CEZAR câștigă EUROVISION ROMÂNIA 2013

Contestate de mulți specialiști din domeniul medical, pastilele de slăbit sunt totuși metoda cea mai la îndemână pentru multe femei din lume. Medicii endocrinologi avertizează însă că efectele acestora asupra organismului pot fi devastatoare, ele ducând în mod special la creșterea riscului apariției bolilor de inimă.

Unele vedete au înțeles asta și au apelat în schimb la ajutorul unui nutriționist. Este și cazul Ozanei Barabancea, căreia specialistul i-a recomandat un regim alimentar personalizat.

„Ideea unui regim general valabil pentru slăbit, idee pe care o văd afișată pe foarte multe canale, nu există. Așa că, indiferent de numele dietei sau de persoana de notorietate ‘lipită’ de o cură sau alta, refuzați-le. Un regim alimentar sănătos poate fi personalizat doar de un doctor nutritionist”, a povestit atunci solista.

Astfel, în primele două luni de la începerea dietei, Ozana a slăbit 23 de kilograme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×